Vezi-ți de treaba ta!
De câte ori o sâcâiam cu întrebările mele dincolo de limita pe care ea o considera
firească pentru vârsta mea fragedă, mama îmi zâmbea și îmi spunea cu duioșie și
cu iubire în glas: Du-te și vezi-ți de
treaba ta! Am început de la o vreme să mă întreb care o fi treaba mea pentru că pe atunci eu nu
aveam nicio treabă de făcut. Aveam
doar câteva jucării, un cățel lățos care venise pe lume în aceiași zi cu mine,
o curte în care îmi petreceam cea mai mare parte din timp și un vraf de cărți
de povești pline cu desene. Una dintre aceste cărți era „Habar n-am”.
Semnificativ, nu? Nu știam încă să citesc așa că răsfoiam cărțile și îmi
imaginam tot felul de întâmplări privind desenele.
Într-o zi am întrebat-o pe mama care este treaba mea la care mă tot trimite din când în când. A râs și a început să-mi spună o poveste frumoasă. Am adormit și am uitat de întrebarea ce nu-mi dădea pace. Mi-am amintit acea întrebare peste douăzeci de ani și am căutat un răspuns. Am aflat multe răspunsuri, dar toate erau incomplete. Unele erau satisfăcătoare, dar eu vroiam răspunsul total. Acela care te luminează într-o clipă. Pășesc și astăzi pe calea asta și uneori zâmbesc, iar cuvintele mamei îmi răsună și la fel de vii în interior: Du-te și vezi-ți de treaba ta!
Am aflat dea lungul timpului că treaba mea este să îmi păstrez vie setea de cunoaștere, să mă conectez la Izvorul de Cunoaștere al Universului, să deslușesc cât mai mult din tainele vieții și ale firii ce ne înconjoară, să-mi dezvolt intuiția și să-mi manifest creativitatea, să mă eliberez de tot balastul acumulat aproape involuntar în minte din oceanul de inutilități care inundă viața, să experimentez, să-mi urmez visurile și să împărtășesc semenilor ceea ce eu am înțeles din experiențele pe care le-am traversat. Am aflat într-un mod destul de dur pentru mine că nu este deloc treaba mea ce decid să facă ceilalți oameni cu viața lor. Nu este treaba mea ce crede fiecare, cum alege să trăiască fiecare, pe ce cale alege să meargă, ce alegeri face. Nu este treaba mea să împing pe nimeni să pășească pe o cale sau pe alta. Fiecare se află pe treapta sa de evoluție și de înțelegere a vieții sale și a ceea ce se află în orizontul vieții sale și nu este treaba mea să conving pe nimeni de nimic. Treaba mea este să îmi împărtășesc experiența și atât. Dacă cineva este interesat de ceea ce rostesc și își află un beneficiu în cuvintele mele, nu pot decât să mă bucur pentru acel om.
În același timp, la scară socială, am face un mare pas în evoluția noastră ca specie, ca grup, ca indivizi sociali, dacă fiecare dintre noi și-ar vedea de treaba lui. Îți dai seama cum ar fi lumea noastră? Ar dispărea, într-o nanosecundă, ura, invidia, bârfa, comparația, minciuna și competiția existentă acum între fiecare cu fiecare. Lumea noastră s-ar elibera de un câmp formator alcătuit din toate aceste trăiri și din toate aceste surse de agresiune subtilă și de manifestări primitive. Cerul lumii noastre interioare s-ar elibera de norii negri pe care toate cele enumerate îl hrănesc și îl țin activ opturând lumina Soarelui Interior, al Ființei. Ar dispărea toate furtunile și toate potențialitățile de manifestare a le furtunilor dintre oameni. Ar fi pur și simplu Pace. Pace, La nivel de cuplu, de grup, de continent, de Planetă. Se vorbește permanent despre Pace, dar Pace nu există pe Pământ de zece mii de ani încoace. Poate chiar mai de demult, dar nu prea avem informațiii din timpuri atât de îndepărtate. Ne înarmăm până-n dinți pentru menținerea Păcii... ce este asta? Este mult mai simplu să ne vedem fiecare de treaba noastră, este suficient să ne vedem fiecare dintre noi de treaba noastră și Pacea Planetară s-a și instaurat până să apuci să clipești o dată măcar. Este o Pace trainică pentru că fiecare dintre noi toți își vede de treaba lui. Știu că acest lucru se poate realiza doar de jos în sus, pornind de la nivel de individ. Probabil că asta a vrut să îmi transmită mama mea când îmi spunea cu drag: Du-te și vezi-ți de treaba ta! Poate că se gândea că dacă voi reuși să înțeleg mesajul ei, îl voi transmite și eu mai departe. Nu era treaba ei să-mi spună ce să fac cu Darul pe care mi l-a dat cu Iubire și astăzi am înțeles de ce nu mi-a spus și acest „amănunt”. Trebuia să parcurg singur acest drum și să ajung să înțeleg. Astăzi îți spun și eu ție la fel: Du-te și vezi-ți de treaba ta!
Andronicon.
Într-o zi am întrebat-o pe mama care este treaba mea la care mă tot trimite din când în când. A râs și a început să-mi spună o poveste frumoasă. Am adormit și am uitat de întrebarea ce nu-mi dădea pace. Mi-am amintit acea întrebare peste douăzeci de ani și am căutat un răspuns. Am aflat multe răspunsuri, dar toate erau incomplete. Unele erau satisfăcătoare, dar eu vroiam răspunsul total. Acela care te luminează într-o clipă. Pășesc și astăzi pe calea asta și uneori zâmbesc, iar cuvintele mamei îmi răsună și la fel de vii în interior: Du-te și vezi-ți de treaba ta!
Am aflat dea lungul timpului că treaba mea este să îmi păstrez vie setea de cunoaștere, să mă conectez la Izvorul de Cunoaștere al Universului, să deslușesc cât mai mult din tainele vieții și ale firii ce ne înconjoară, să-mi dezvolt intuiția și să-mi manifest creativitatea, să mă eliberez de tot balastul acumulat aproape involuntar în minte din oceanul de inutilități care inundă viața, să experimentez, să-mi urmez visurile și să împărtășesc semenilor ceea ce eu am înțeles din experiențele pe care le-am traversat. Am aflat într-un mod destul de dur pentru mine că nu este deloc treaba mea ce decid să facă ceilalți oameni cu viața lor. Nu este treaba mea ce crede fiecare, cum alege să trăiască fiecare, pe ce cale alege să meargă, ce alegeri face. Nu este treaba mea să împing pe nimeni să pășească pe o cale sau pe alta. Fiecare se află pe treapta sa de evoluție și de înțelegere a vieții sale și a ceea ce se află în orizontul vieții sale și nu este treaba mea să conving pe nimeni de nimic. Treaba mea este să îmi împărtășesc experiența și atât. Dacă cineva este interesat de ceea ce rostesc și își află un beneficiu în cuvintele mele, nu pot decât să mă bucur pentru acel om.
În același timp, la scară socială, am face un mare pas în evoluția noastră ca specie, ca grup, ca indivizi sociali, dacă fiecare dintre noi și-ar vedea de treaba lui. Îți dai seama cum ar fi lumea noastră? Ar dispărea, într-o nanosecundă, ura, invidia, bârfa, comparația, minciuna și competiția existentă acum între fiecare cu fiecare. Lumea noastră s-ar elibera de un câmp formator alcătuit din toate aceste trăiri și din toate aceste surse de agresiune subtilă și de manifestări primitive. Cerul lumii noastre interioare s-ar elibera de norii negri pe care toate cele enumerate îl hrănesc și îl țin activ opturând lumina Soarelui Interior, al Ființei. Ar dispărea toate furtunile și toate potențialitățile de manifestare a le furtunilor dintre oameni. Ar fi pur și simplu Pace. Pace, La nivel de cuplu, de grup, de continent, de Planetă. Se vorbește permanent despre Pace, dar Pace nu există pe Pământ de zece mii de ani încoace. Poate chiar mai de demult, dar nu prea avem informațiii din timpuri atât de îndepărtate. Ne înarmăm până-n dinți pentru menținerea Păcii... ce este asta? Este mult mai simplu să ne vedem fiecare de treaba noastră, este suficient să ne vedem fiecare dintre noi de treaba noastră și Pacea Planetară s-a și instaurat până să apuci să clipești o dată măcar. Este o Pace trainică pentru că fiecare dintre noi toți își vede de treaba lui. Știu că acest lucru se poate realiza doar de jos în sus, pornind de la nivel de individ. Probabil că asta a vrut să îmi transmită mama mea când îmi spunea cu drag: Du-te și vezi-ți de treaba ta! Poate că se gândea că dacă voi reuși să înțeleg mesajul ei, îl voi transmite și eu mai departe. Nu era treaba ei să-mi spună ce să fac cu Darul pe care mi l-a dat cu Iubire și astăzi am înțeles de ce nu mi-a spus și acest „amănunt”. Trebuia să parcurg singur acest drum și să ajung să înțeleg. Astăzi îți spun și eu ție la fel: Du-te și vezi-ți de treaba ta!
Andronicon.
Comentarii
Trimiteți un comentariu