Cuvântul Înțeleptului
Puterile dobândite în lume sunt iluzii ale mentalului social. El le fabrică, el
se bucură de ele într-un egoism perfect. Inima nu are nicio implicație în
povestea asta. Când mentalului social i se iau puterile lumești, se prăbușește
ca secerat. Este în stare chiar să fabrice scenarii de suicid pentru că se
simte lipsit de orice sens. Așa funcționează toate identificările noastre. Azi
poți fi senator, iar mâine copil de mingi la închisoare. Iluzia puterii sociale
te face să te asociezi cu oameni la fel de hipnotizați ca și tine și să faci
fapte pe care le vei regreta toată viața.
Unii nu le regretă pentru că valorile
conform cărora trăiesc nu au nimic uman în ele. Poți pune în pericol viața a
milioane de oameni sau poți da ordin să fie asasinați milioane de oameni așa
cum s-a petrecut de multe ori în istorie în numele unor valori false, a unor
dogme și a unor ideologii inutile, în numele banilor. Există și un clasament al
criminalilor și instituțiilor criminale, a ideologiilor a căror aplicare a
determinat direct și indirect, moartea a sute de milioane de oameni. Când ne
identificăm cu o ideologie sau cu alta, cu o dogmă sau cu alta, suntem în stare
să distrugem tot ce ne stă în cale de dragul acelei dogme. Amerindienii ai fost
creștinați cu sabia în numele Iubirii. Mai mult de o sută de milioane de oameni
nu au supraviețuit iubirii creștinilor.
Au fost torturați, violați, transformați în sclavi și asasinați. Comuniștii au
procedat la fel, doar religia lor a
fost diferită. De fapt, este vorba de falsa putere socială pe care ți-o conferă
bogăția materială: aurul, diamantele, banii, în general. Acesta este un tip de falsă
putere socială, puterea egotică. Sunt cei care spre exemplu, distrug pădurea,
habitatul natural al ființelor ce trăiesc în pădure și a vieții oamenilor din
țara pe care o tâlhăresc. Celălalt tip de falsă puterea socială este obținut
prin satisfacția pe care o trăiesc unii atunci când pot decide soarta
celorlalți. Aceia consideră oamenii și celelalte ființe niște obiecte aflate la
cheremul lor. Acest tip de falsă putere este sadismul față de semeni și față de
tot ce este viu pe care cei bolnavi de puterea pe care le-o conferă o funcție
sau alta, o exercită asupra celor ce se află sub ei în această falsă ierarhie a
structurii sociale actuale. Cele două aspecte ale falselor puteri se regăsesc
în diferite proporții în fiecare dintre cei avizi de putere. Iluzia puterii sociale nu se poate autosusține la infinit pentru că este o construcție mentală falsă. Nu are nimic real pe care să se sprijine deși produce efecte în plan social și în mediul natural. Colapsul se va produce atunci când cel ce trăiește în iluzia invincibilității se află pe cel mai înalt val. Căderea sa va fi cumplită. Se va trezi sau va pleca spre o altă viață, pe un nivel corespunzător vibrației sale. Va învăța în multe vieți chinuite că singura putere reală este cea din interior, cea cu pe care ai primit-o în Dar în clipa nașterii. Va evolua apoi și într-o minunată viață viitoare va fi un om ce va radia Lumină și Iubire. În Inima sa va cunoaște experiențele vieților anterioare și va împărtăși oamenilor Iubirea sa. Le va dărui Cunoaștere și Calea către propriile Inimi, Calea către sălașul de taină în care se află Izvorul Puterii lor Adevărate. Le va rosti Adevărul: „Darul cel mai de preț pe care îl purtați în voi este Iubirea. Singura putere adevărată este Iubirea. Orice alt ceva este iluzie. Ființați în Iubire și în Adevăr și dăruiți Iubirea voastră Firii ce ființează pretutindeni în jurul vostru. Ridicați-vă din lutul Trupului și al minții în Lumina Soarelui. Trăiți în Inimi și fiți Oameni Solari.” - Andronicon.
Comentarii
Trimiteți un comentariu