Lecturi de noapte

            A fost odată ca niciodată că de n-ar fi fost nici nu s-ar fi păstrat până astăzi acest Meșteșug și nici minunatul și inițiaticul nostru Port Național n-ar fi existat și nici frumoasele și folositoarele noastre Meșteșuguri, a fost odată, pe vremea când Femeile și Fecioarele Geto-Dace, cultivau inul și cânepa și apoi, după ce meșteșugeau fibrele și le puneau în caierele lor frumos cioplite, le trăgeau în fire mai subțiri sau mai groase după trebuință, le răsuceau pe fusuri și le pregăteau pe vârtelniță pentru a le vopsi cu culori vii, preparate din plantele doar de ele știute, fire din care țeseau apoi la războaiele existente în fiecare casă, pânze frumoase pe care le albeau la Soare, pânze din care Stră-Bunicile noastre coseau frumoasele veșminte ale lor, ale pruncilor, ale pruncuțelor și ale bărbaților lor pe care le brodau apoi cu fir subțire de lână.

De câte ori citesc basme din comoara fără de sfârșit a strămoșilor noștri, simt că timpul se dizolvă și că trecutul, prezentul și viitorul sunt doar un prezent continuu în care tot ce considerăm noi a fi real, fantastic, la vedere sau ascuns ochilor noștri se unește într-un mozaic infinit din care noi cuprindem atât de puțin cu mintea noastră. „Teodora privea întinsa pădure și undeva în depărtare vedea Izvorul Luminii Smaraldine. Privea și înspre locul din care urma să se înalțe Zeul Soare pentru a dărui Întregului Pământ încă o zi strălucitoare și voioasă. Simțea cum aripi uriașe parcă îi cresc și cum privirea i se ascute tot mai mult. În Liniștea Inimii a stat până ce primele Raze de Soare i-au atins fruntea. A simțit cum Ochiul cel