Basmele și poveștile noastre

De câte ori citesc basme din comoara fără de sfârșit a strămoșilor noștri, simt că timpul se dizolvă și că trecutul, prezentul și viitorul sunt doar un prezent continuu în care tot ce considerăm noi a fi real, fantastic, la vedere sau ascuns ochilor noștri se unește într-un mozaic infinit din care noi cuprindem atât de puțin cu mintea noastră.

„Teodora privea întinsa pădure și undeva în depărtare vedea Izvorul Luminii Smaraldine. Privea și înspre locul din care urma să se înalțe Zeul Soare pentru a dărui Întregului Pământ încă o zi strălucitoare și voioasă. Simțea cum aripi uriașe parcă îi cresc și cum privirea i se ascute tot mai mult. În Liniștea Inimii a stat până ce primele Raze de Soare i-au atins fruntea. A simțit cum Ochiul cel
Lăuntric se deschide în Lumină. În Inimă a primit atunci o Rază Curată din Izvorul de Smarald aflat în Inima Pădurii Neguroase. Cu Aripi Smaraldine s-a-nălțat și cu Ochi de Aur a privit în Izvorul de Smarald. Simțea cum Inima-i primește Tainele neștiute ale Firii și cum în Mintea-i Luminoasă, Tainele prind a se tălmăci în Cuvinte pentru a fi rostite, pentru a îmbogăți și pentru a înnobila prin înțelepțire Frați și Surori de pe Întreg Întinsul Daciei Stră-Bune. În Inima Teodorei o uriașă Floare a Vieții s-a deschis. Fiica Primelor Raze a coborât din Înalt pe Stânca Dragonului. A simțit cu în pieptul său crește o trăire așa cum nu mai avusese până atunci. Era Chemarea către Calea ce o avea de urmat în această Viață. A alergat pe drumul către casă, cu Bucurie mamei sale să îi împărtășească Darul primit.”  - Scurt fragment din povestirea: Teodora, Fiica Primelor Raze.