Dezțepenirea!

Viziunea de ansamblu și cunoștințele de detaliu pe care le avem despre lumea noastră le-am primit din exteriorul nostru. Ne-au fost transmise sau povestite de către părinți, rude, profesori, prieteni, colegi sau le-am citit în cărți, le-am auzit la televizor, le-am citit pe internet. Nimic dintre toate informațiile noastre nu ne aparțin, nu reprezintă experiența noastră. Sunt doar niște informații exterioare nouă care au capacitatea de a genera tipare în mintea noastră. Chiar și atunci când traversăm o experiență ieșită din comun, de orice natură ar fi aceea, încercăm să o încadrăm în tiparele mentale existente.
Este firesc să fie așa pentru că mintea noastră este un calculator matematic complex care ordonează toate informațiile după criteriile tiparelor pe care le are încărcate în sistem. Nu are cum să procedeze altfel. De aceea este atât de complicat să ne înțelegem unii cu alții, să permitem Armoniei să se manifeste în viețile noastre. Mintea fiecăruia dintre noi lucrează cu un set diferit de criterii și de valori. Este suficient să privești în jurul tău și vei observa că oamenii nu se înțeleg și nu se acceptă din pricina valorilor și criteriilor cu care mintea lor operează. Sunt atât de hipnotizați de informațiile agățate de mintea lor încât nu pot privi lumea altfel decât ca printr-o sticlă afumată. Iar ei, ființele, devin invizibile aproape, asemenea stâncii de sub oglinda apei de care s-au agățat mii de scoici. Vezi doar un conglomerat de cochilii, stânca a dispărut. Bănuiești că este acolo undeva, în spatele scoicilor, dar nu o poți vedea și nu o poți atinge pentru că te-ai tăia în marginile ascuțite ale cochiliilor. Am devenit de nevăzut în spatele valorilor noastre false.

Să luă un exemplu. Toată istoria lumii a fost scrisă de către învingători. Cei învinși, aflați la pământ, numai de scris istorii nu erau preocupați. Gândește-te la istoria antică. Nu existau mijloace de comunicare rapidă iar datele nu puteau fi verificate de nimeni. Scribii scriau după dictare ceea ce li se spunea să scrie. Nu avem astăzi nicio certitudine că au avut cu adevărat loc bătăliile despre care vorbesc istoricii antici, că s-a făcut cu adevărat cucerirea unor teritorii, a unor imperii chiar, că au fost asasinate în totalitate populațiile unor țări de atunci. Împărații care dictau (la propriu) notele istorice, aveau tot interesul ca presupusele lor fapte să fie mărețe, impresionante, să mențină în propriile imperii o influență tot mai mare și o teamă viscerală. Noi luăm astăzi de bune acele note istorice și fabricăm o istorie care nu a existat niciodată. Apoi o predăm în școli. Constatăm apoi că apar noi și noi dovezi că lucrurile nu au stat așa cum a scris cutare sau cutare mare istoric al vremurilor îndepărtate. Constatăm că unii nici nu au fost contemporani cu ceea ce povestesc ci că au preluat informațiile de la unul și de la altul care au fost contemporanii unora care povesteau istorii despre ceea ce istoricii de astăzi ne livrează drept adevăr istoric. O nebunie! Profesorii de astăzi nu pot nega ceea ce au predat prin școli și facultăți timp de patruzeci de ani pentru că ei cred că asta i-ar discredita. Nu! Nu i-ar discredita, abia atunci i-am aprecia pentru onestitatea lor. Cercetarea istoriei este o acțiune plină de dinamism în care orice se poate schimba fundamental la o nouă descoperire. Pentru ce să fim înțepeniți în cărțile de școală? Apoi, datorită unei înțepeniri mentale individuale, când vorbim între noi, suntem în stare să ne luăm de păr pentru lucruri despre care habar nu avem nimic. Pot apărea astfel tot felul de conflicte, inclusiv conflicte armate. Cel mai bine ar fi să lăsăm trecutul în pace și să trăim în armonie unii cu alții. Ar fi cea mai inteligentă atitudine pe care am putea-o avea. Ne-ar aduce beneficii uriașe pe toate planurile. Ne-am putea dărui unii altora toate minunățiile existente în fiecare dintre noi, Ne-am putea bucura de fiecare moment al vieții noastre trăind în clipa prezentă, la indicativul prezent. Ce zici? - Andronicon.