Ascunderea!
Înainte vreme, când se întâlneau, bărbații dezbăteau trei subiecte favorite:
femeile, fotbalul și perioada petrecută pentru satisfacerea serviciului militar
obligatoriu, numită pe scurt: „armata”. Odată cu profesionalizarea armatei,
acest al treilea subiect a fost înlocuit cu altele, de regulă mondene. Înainte
însă, puteai auzi și asculta sau nu (este o diferență, nu?) povești romanțate
demne de o culegere de scurte întâmplări cazone amuzante și uneori pilduitoare.
Cele mai amuzante erau povestirile cu acei tineri cocoloșiți până la
handicapare de către mamele lor. Aceștia nu își curățaseră niciodată
încălțămintea și nu știau să-și taie unghiile și nici să-și spele ciorapii.
Făceau mofturi la mâncare și nu practicaseră vreodată vreun sport ba mai mult, fuseseră
chiar scutiți fără niciun motiv de orele de sport din școală de către mamele
lor „grijulii”, pricină din care nu aveau niciun fel de rezistență fizică. Mamele
lor îi duceau și îi aducea de la școală cu mașina ca nu cumva să meargă cu
mijloacele de transport în comun.
Aceste mame erau aceleași care strigaseră prin parcuri la odraslele lor când acestea au fost mici să nu alerge pentru că vor cădea, să nu bea apă de la cișmea pentru că se va îmbolnăvi, să nu se suie în copaci pentru că vor cădea. Un fel de „Domni Goe” replicați la nesfârșit. Acești tineri „pufoși” și total neadaptați vieții cazone erau „țintele” preferate de bășcălie generală pentru cei care fuseseră crescuți ceva mai... spartan sau care erau sportivi de performanță. Aceștia din urmă, nu înțelegeau cum să ajungi la nouăsprezece ani și să nu știi să te cațeri rapid într-un copac; cum să nu poți să sari dintr-o mișcare rapidă și sigură un gard; cum să nu știi să joci fotbal spre exemplu sau oricare alt sport care se practică în echipă cu o minge; cum să nu știi să-ți confecționezi o praștie și să arunci pietre cu ea; cum să-ți fie teamă să faci baie într-o baltă sau să mănânci legume scoase atunci din pământ sau să mănânci fructe direct din copaci; cum să-ți fie frică de un porc sau să nu recunoști toate animalele domestice și altele care trăiesc în pădure sau cum să nu poți identifica plantele de cultură și măcar câteva din plantele care cresc pe câmpuri și pe pășuni și măcar câteva ciuperci comestibile cu care te poți hrăni dacă te rătăcești în pădure. Acestor tineri „crescuți în puf”, lunile petrecute în cazarmă trebuie că li s-au părut cele mai grele din viața lor de până atunci, dar când au ajuns acasă și au fost nevoiți să-și ia viața în propriile mâini, au descoperit cât de utilă le-a fost acea perioadă de pregătire pentru viață. Serviciul militar nu mai există și este bine că nu mai este o obligație. Este înțelept să lăsăm profesioniștii să-și perfecționeze tehnicile în domeniile în care au ales să activeze. Va veni și ziua în care Pacea Deplină va domni pe întreg Pământul cu toate că acum nici nu îndrăznim să privim către acel orizont de timp marcați fiind de ceea ce se petrece sub ochii noștri pretutindeni în lume. Abia atunci armatele lumii își vor pierde sensul de a exista și se vor auto-desființa pentru totdeauna.
Revenind însă la pregătirea generală pentru Viață, este bine ca fiecare dintre tineri, băieți și fete, să parcurgă o perioadă de pregătire intensă și complexă pe multiple coordonate fizice și psihice în care să-și descopere abilitățile și talentele și să-și perfecționeze tehnicile pe care le deține sau pe care le va dobândi pe timpul acestor cursuri integrate. Elementele tehnice ale acestei perioade de pregătire complexă destinată tinerilor trebuie construite în așa fel încât la sfârșitul acesteia, absolvenții să fie foarte bine pregătiți fizic și psihic, să aibă o rezistență sporită la efort prelungit, să știe să supraviețuiască în condiții naturale extreme, să aibă cunoștințe extinse despre Natură și Ființele existente în Sfera Vieții Planetare, să aibă cunoștințe generale și aplicate despre materialele naturale și tehnicile cu ajutorul cărora să își poată construi un adăpost durabil și să cunoască cel puțin șase meșteșuguri străvechi sau mai noi din care nu trebuie să lipsească: olăritul, permacultura, cultura plantelor tehnice pentru fibre, obținerea și prelucrarea fibrelor naturale, țesutul și manufacturarea veșmintelor, prelucrarea metalelor în condiții gospodărești pentru fabricarea uneltelor, recoltarea și prepararea leacurilor din plante tămăduitoare, prelucrarea lemnului. După această perioadă de pregătire complexă, fiecare tânăr(ă) va putea să se pregătească și să activeze în profesiunea pe care și-a ales-o. O astfel de pregătire nu poate fi o obligație, dar este probabil ca foarte mulți tineri să dorească să o urmeze, mai ales după ce vor asculta „poveștile” celor care au traversat această experiență și îi vor admira pentru Atitudinea lor și pentru aspectul lor fizic. Pentru că tot a venit iarăși vorba de poveștile de acest tip, ascultați ce a povestit un fost tânăr cocoloșit care astăzi este un Instructor cu o vastă experiență în pregătirea și susținerea unor cursuri de supraviețuire: „...Eram militar în termen și participam cu mulți ani în urmă la o aplicație militară. Misiunea grupei din care făceam și eu parte era să organizăm o ambuscadă pe un drum forestier și să nu permitem inamicului format din alți camarazi să treacă de un anumit punct și să pătrundă într-o anumită zonă. Miza era o permisie de trei zile dacă reușeam să oprim inamicul sau o perioadă de trei zile de antrenamente intense dacă nu reușeam. Pentru camarazii noștri, miza era aceiași așa că exista o atitudine de competiție puternică, dar nerostită. Cert este că eram foarte tensionat. Nu de antrenamentele severe mă temeam eu ci îmi doream foarte mult permisia promisă și nu în ultimul rând, victoria în aplicația cu pricina. Sarcina mea era să observ drumul și la primele semne de apropiere ale presupusului inamic să îmi anunț camarazii printr-o comandă scurtă dată în șoaptă. În acel moment ei trebuiau să-și ocupe pozițiile prestabilite și să se camufleze cât mai bine pentru a nu fi observați de inamic. Nu părea a fi ceva foarte greu pentru că eram toți foarte bine antrenați și știam fiecare dintre noi ce aveam de făcut. Lucrurile s-au complicat însă brusc pentru că inamicul nu a înaintat pe drumul forestier așa cum ni se spusese că o va face ci s-a apropriat pe furiș prin pădure. Într-o fracțiune de secundă am realizat că permisia mea s-a dus pe apa sâmbetei, dar ăsta a fost gândul care m-a preocupat cel mai puțin. Drama mea era alta, uitasem sau mai bine zis mi se ștersese din minte cuvântul, comanda scurtă și fermă pe care trebuia să o dau trupei mele pe șoptite așa că am tunat: Ascundereaaa...! S-a râs până la sfârșitul stagiului militar pe seama mea și probabil că întâmplarea s-a mai povestit încă multor cicluri de pregătire militară. Ca un corolar al întregii povești, nici astăzi nu îmi aduc aminte comanda pe care ar fi trebuit să o dau atunci și nici nu am îndrăznit să mai întreb vreodată care era acel cuvânt...” - Andronicon
Aceste mame erau aceleași care strigaseră prin parcuri la odraslele lor când acestea au fost mici să nu alerge pentru că vor cădea, să nu bea apă de la cișmea pentru că se va îmbolnăvi, să nu se suie în copaci pentru că vor cădea. Un fel de „Domni Goe” replicați la nesfârșit. Acești tineri „pufoși” și total neadaptați vieții cazone erau „țintele” preferate de bășcălie generală pentru cei care fuseseră crescuți ceva mai... spartan sau care erau sportivi de performanță. Aceștia din urmă, nu înțelegeau cum să ajungi la nouăsprezece ani și să nu știi să te cațeri rapid într-un copac; cum să nu poți să sari dintr-o mișcare rapidă și sigură un gard; cum să nu știi să joci fotbal spre exemplu sau oricare alt sport care se practică în echipă cu o minge; cum să nu știi să-ți confecționezi o praștie și să arunci pietre cu ea; cum să-ți fie teamă să faci baie într-o baltă sau să mănânci legume scoase atunci din pământ sau să mănânci fructe direct din copaci; cum să-ți fie frică de un porc sau să nu recunoști toate animalele domestice și altele care trăiesc în pădure sau cum să nu poți identifica plantele de cultură și măcar câteva din plantele care cresc pe câmpuri și pe pășuni și măcar câteva ciuperci comestibile cu care te poți hrăni dacă te rătăcești în pădure. Acestor tineri „crescuți în puf”, lunile petrecute în cazarmă trebuie că li s-au părut cele mai grele din viața lor de până atunci, dar când au ajuns acasă și au fost nevoiți să-și ia viața în propriile mâini, au descoperit cât de utilă le-a fost acea perioadă de pregătire pentru viață. Serviciul militar nu mai există și este bine că nu mai este o obligație. Este înțelept să lăsăm profesioniștii să-și perfecționeze tehnicile în domeniile în care au ales să activeze. Va veni și ziua în care Pacea Deplină va domni pe întreg Pământul cu toate că acum nici nu îndrăznim să privim către acel orizont de timp marcați fiind de ceea ce se petrece sub ochii noștri pretutindeni în lume. Abia atunci armatele lumii își vor pierde sensul de a exista și se vor auto-desființa pentru totdeauna.
Revenind însă la pregătirea generală pentru Viață, este bine ca fiecare dintre tineri, băieți și fete, să parcurgă o perioadă de pregătire intensă și complexă pe multiple coordonate fizice și psihice în care să-și descopere abilitățile și talentele și să-și perfecționeze tehnicile pe care le deține sau pe care le va dobândi pe timpul acestor cursuri integrate. Elementele tehnice ale acestei perioade de pregătire complexă destinată tinerilor trebuie construite în așa fel încât la sfârșitul acesteia, absolvenții să fie foarte bine pregătiți fizic și psihic, să aibă o rezistență sporită la efort prelungit, să știe să supraviețuiască în condiții naturale extreme, să aibă cunoștințe extinse despre Natură și Ființele existente în Sfera Vieții Planetare, să aibă cunoștințe generale și aplicate despre materialele naturale și tehnicile cu ajutorul cărora să își poată construi un adăpost durabil și să cunoască cel puțin șase meșteșuguri străvechi sau mai noi din care nu trebuie să lipsească: olăritul, permacultura, cultura plantelor tehnice pentru fibre, obținerea și prelucrarea fibrelor naturale, țesutul și manufacturarea veșmintelor, prelucrarea metalelor în condiții gospodărești pentru fabricarea uneltelor, recoltarea și prepararea leacurilor din plante tămăduitoare, prelucrarea lemnului. După această perioadă de pregătire complexă, fiecare tânăr(ă) va putea să se pregătească și să activeze în profesiunea pe care și-a ales-o. O astfel de pregătire nu poate fi o obligație, dar este probabil ca foarte mulți tineri să dorească să o urmeze, mai ales după ce vor asculta „poveștile” celor care au traversat această experiență și îi vor admira pentru Atitudinea lor și pentru aspectul lor fizic. Pentru că tot a venit iarăși vorba de poveștile de acest tip, ascultați ce a povestit un fost tânăr cocoloșit care astăzi este un Instructor cu o vastă experiență în pregătirea și susținerea unor cursuri de supraviețuire: „...Eram militar în termen și participam cu mulți ani în urmă la o aplicație militară. Misiunea grupei din care făceam și eu parte era să organizăm o ambuscadă pe un drum forestier și să nu permitem inamicului format din alți camarazi să treacă de un anumit punct și să pătrundă într-o anumită zonă. Miza era o permisie de trei zile dacă reușeam să oprim inamicul sau o perioadă de trei zile de antrenamente intense dacă nu reușeam. Pentru camarazii noștri, miza era aceiași așa că exista o atitudine de competiție puternică, dar nerostită. Cert este că eram foarte tensionat. Nu de antrenamentele severe mă temeam eu ci îmi doream foarte mult permisia promisă și nu în ultimul rând, victoria în aplicația cu pricina. Sarcina mea era să observ drumul și la primele semne de apropiere ale presupusului inamic să îmi anunț camarazii printr-o comandă scurtă dată în șoaptă. În acel moment ei trebuiau să-și ocupe pozițiile prestabilite și să se camufleze cât mai bine pentru a nu fi observați de inamic. Nu părea a fi ceva foarte greu pentru că eram toți foarte bine antrenați și știam fiecare dintre noi ce aveam de făcut. Lucrurile s-au complicat însă brusc pentru că inamicul nu a înaintat pe drumul forestier așa cum ni se spusese că o va face ci s-a apropriat pe furiș prin pădure. Într-o fracțiune de secundă am realizat că permisia mea s-a dus pe apa sâmbetei, dar ăsta a fost gândul care m-a preocupat cel mai puțin. Drama mea era alta, uitasem sau mai bine zis mi se ștersese din minte cuvântul, comanda scurtă și fermă pe care trebuia să o dau trupei mele pe șoptite așa că am tunat: Ascundereaaa...! S-a râs până la sfârșitul stagiului militar pe seama mea și probabil că întâmplarea s-a mai povestit încă multor cicluri de pregătire militară. Ca un corolar al întregii povești, nici astăzi nu îmi aduc aminte comanda pe care ar fi trebuit să o dau atunci și nici nu am îndrăznit să mai întreb vreodată care era acel cuvânt...” - Andronicon
Comentarii
Trimiteți un comentariu