Postări

A apărut primul volum al trilogiei Pientra

Imagine
Pientra este o carte despre noi toți, despre fiecare femeie și despre fiecare bărbat în Inimile cărora vibrează Iubirea și ființează împreună în armonie. Este o carte despre ceea ce suntem în Profundul Ființei noastre, despre lumina din inimile noastre, despre calea pe care alege să o urmeze fiecare dintre noi, despre ființare și înnemurire. O poveste de iubire peste milenii, o călătorie inițiatică în văzut și în nevăzut. O călătorie în lumea de astăzi și în vremuri de demult. O poveste a cuvintelor de folosință izvorâte din inimile înțelepților pelasgi și atlanți și păstrate în piatră, în șoaptele pământului și în susurul izvoarelor.

Șiragul de Mărgăritare

Când ne naștem avem cu toții în „Pachetul de Bază” cu care venim un potențial uriaș. Avem potențialul de a capta Idei din Mentalul Terestru și de a le aduce în Manifestare, avem potențialul de a creea, avem potențialul de a înțelege Fenomenul Vieții, de a comunica nemijlocit cu Sfera Vie a Planetei numită Sfera Vieții sau Bio-Sfera, avem potențialul de a comunica nemijlocit cu toate Viețuitoarele și cu toate celelalte Manifestări ale Vieții. Avem potențialul de a cunoaște, de a observa

„O carte de lăsat moștenire”

Cinci cuvinte cât o întreagă campanie de promovare! Le-a rostit o prietenă care trăiește peste mări și țări, tocmai în îndepărtatele insule hawaiene. Cu ceva timp în urmă i-am dăruit primele două volume ale seriei Dhyanna, Prințesa Dacă. După ce le-a citit și le-a recitit mi-a spus că dacă va avea copii, aceste cărți sunt ceea ce dorește să le lase moștenire pentru că sunt mai importante pentru viața și evoluția lor socială și spirituală decât orice proprietăți, obiecte sau sume de bani. Sunt întru totul de acord cu Andreea, cea care a ales să trăiască peste mări și țări, dar care a rămas profund conectată la

Frunză verde lobodă, gura lumi-i slobodă...

            Fii genial! Nu lua niciodată în seamă ce spun ceilalți despre tine, este doar părerea unora și a altora și... atât. Nimic special. Oamenii emit tot felul de judecăți, cu toate că este de prost-gust să o facă. Emit judecăți care au valoare doar în sistemul lor îngust de valori, iar sistemele de valori cu care operează cei care-și permit să trăncănească despre operele de artă ale Creatorilor, sunt în fapt sistemele de valori create de alți formatori de opinie, evaluatori sau critici cu două, trei sau mai multe generații în urmă. Nici măcar nu sunt actuale. Sunt de domeniul trecutului. Toți acești formatori de opinie, critici sau evaluatori ai operelor de artă ale artiștilor plastici, ai operelor literare ale poeților și scriitorilor, critici ai compozițiilor muzicienilor sau ai artei interpretative a muzicienilor și așa mai departe, au moștenit sau au creat felurite criterii de evaluare. Ei se cred deținătorii dreptului de a spune care creator este bun și care nu, care mer

Pădurea din cutia ta poștală

            Ai avut vreodată curiozitatea să afli câte kilograme de hârtie și câte cartoane tipărite inutil primești într-un an în cutia ta poștală? Dacă nu ai aflat până acum, atunci adună într-o cutie mare, foarte mare, toate tipăriturile pe care le găsești zilnic în cutia ta poștală de la parterul blocului în care locuiești sau în cea de pe poarta casei tale și după un an cântărește conținutul cutiei. Greutatea totală a tipăriturilor va varia în funcție de localitatea în care trăiești. Făcând un calcul simplu, vei afla câți copaci s-au tăiat pentru ca tu să primești o multitudine de tipărituri inutile pe care le vei arunca la coșul de gunoi fără să-ți arunci măcar o privire peste ele.

Te-ai uitat ce-ai în traistă?

            Taina cea mai înaltă și mai folositoare pe care părinții o pot împărtăși pruncilor și pruncuțelor lor este cea prin care fiecare dintre ei află că au primit odată cu trupul lor și cu mintea lor, un Dar fără de seamăn: potențialitatea de a aduce în Manifestare absolut tot ce își doresc, potențialitatea de a-și împlini toate visurile și de a face din Viața lor o Capodoperă. Dacă fiecare mamă și fiecare tată ar alege să-și îndrume copiii să-și descopere potențialul acesta infinit și i-ar îndruma să cerceteze, să experimenteze și să se bucure de Darul primit, lumea noastră ar fi atât de diferită de cea în care trăim astăzi încât nici nu am mai recunoaște-o. Dacă fiecare om ar conștientiza Măreția existentă în Interiorul său, ar înfăptui doar lucruri mărețe și ar fi impecabil în fiecare clipă a Vieții sale.

Puterea Grupului

            Un grup de oameni se formează întotdeauna datorită unui interes comun, datorită unui proiect la care fiecare membru al grupului aderă, datorită unei dogme religioase, economice, sociale sau politice pe care viitorii membri ai grupului o îmbrățișează, datorită unei idei în care cred, datorită unui mod de viață pe care îl urmează. Un grup se formează de cele mai multe ori în jurul unui om care inspiră forță, a unui om puternic, bine pregătit, carismatic, a unui om care propagă acel interes, proiect, dogmă, acea idee sau acel mod de viață sau tip de societate în care viitorii membri ai grupului cred. Instinctiv, oamenii știu că împreună sunt mai puternici, că au șanse mai mari de a aduce în manifestare filozofia grupului.